Substanţa iluziei

Sevrajul la binele intrinsec e ca un beneficiu în sine. Probabil dacă nu doare. Din visul solemnităţii, crunt încercat de toate vechile şi noile şi bunele şi nebunele tentative, rămân la sensul de acum, el însuşi atât de bătrân cât este de când mă ţin minte. Şi mă rog să nu plece, o rog să nu dispară măcar atât cât voi şti că pot să fiu ce vrea să i se fie. Trebuie repede să ajungă la ea toate astea. Şi pentru că, totuşi pare încă, destul de puţin, din nou mai vreau să pot avea răbdare.