Viaţa de după

Dacă voi ajunge eu să regret, aceasta va fi fost a doua oară în scurta mea viaţă. Şi simt deja că aşa va fi. Pentru că am întins coarda. Dar aş face, ca de fiecare dată, la fel. Nu pentru mine, mai exact, chiar împotriva interesului propriu. Dragostea, fericirea, merită trăite altfel decât în nume personal. Trebuie să laşi cerbului o cale de scăpare, indiferent cât de mulţi vânători se strâng pentru trofeu. E un fel de sportivitate. Acum va putea să zburde, să zboare. Altă variantă e să fi fost în stare să supraveghez, la modul responsabil, această atitudine liberă sau libertină poate, dar am pierdut acest drept. Nu cred că voi fi în stare să tânjesc după ce ar fi putut să fie dar sigur îmi voi plânge curând în pumni că am participat activ, în mod deliberat, la tot acest masacru, aproape carnal. Pentru că am plâns, am implorat, iar în cele din urmă, contrar oricărei aşteptări, eminamente fulgerător, am renunţat. Aşa definesc eu iubirea, prin dăruire şi sacrificiu. Voi considera că a fost un privilegiu. Voi visa că nu s-a terminat. Voi încerca să mai cred în bine. Sensul însă a devenit unic. Asta numesc eu amor. Şi nu există nimic după ...