RĂBDAREA MEA CEA DE TOATE ZILELE

Ram după ram se extinde şi se ridică după lumină mandarinul bătrân în ghiveciul de lut. Doar o singură cană de apă pe săptămână şi soare din plin la fereastra privirii lui terne din marginea balconului mut. E liniştea verii o pacoste grea din adâncul semeţ al tumultului meu încărcat de atât de prea multe şi parcă aceleaşi prea vechi teoreme de demonstrat. Adevărul ustură gâtlejul însetat şi arde caustic stomacul flămând al victimelor secolului acesta de minciună. Dar nu mă tem şi nu mai caut soluţii regeneratoare, devine pur şi simplu o rutină a imitaţiei, în care domneşte legea talionului!