Imboldul tipului posac/ de a expune propria credinţă,/se simte marginalizat/ în umbra stoică/ a sinelui perfid/ dar în acelaşi timp/şi tandru./ cu latura de cerebralitate./ Când eu pe mine m-am învins/ şi am lăsat în urmă semne/ doar ca să ştiu/ să nu mai fac aceleaşi drumuri,/ cu durere/ am început să vreau să uit/ şi am strigat la începuturi./ Apoi am învăţat să mint/ şi încă port pe umeri/ simbolul trupului rebel./ Mi-e inima săruturi/ de care n-am ştiut de fel./ Sunt lacrima în şuturi/ a unui bestial destin/ pătat de cel mai crunt venin/ şi sunt doar cel mai blând rechin./ Frumoasa mea,/ cu ochii tăi/ nu doar tresare marea/ dar, însuşi Dumnezeu ar vrea/ să-I premiem lucrarea./ El care e modest şi bun,/ opusul în mândrie./ Tu eşti îndemnul meu să cred/ şi fraza pe hârtie/ a timpului total inert/ atunci când sunt cu tine!/ Cam astfel văd,/ percep şi merg/ cu tine-n veşnicie!
duminică, 15 noiembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu