Print clandestin

Nori prea pufoşi în gura vremurilor noastre. Se mai îngână încă toamna. Un sentiment de care nu mă tem. O limbă camuflată de ispite. Un gust rebel şi oarecum obscen. Pe gândul aripilor crude stă iubire. În sufletul vulcanic militar. O armă fără ţintă sau menire. Un Dumnezeu de care n-am habar. Păcatul meu se macină cu timpul. Istoria îmi pare scrisă oarecum pe dos. Mi-e inima pavată de risipă. Sunt manechinul celui care-am fost. Încerc din răsputeri acum, doar să prind viaţă. Am învăţat să ţip, să plâng, să râd. E totul o poveste dar, la suprafaţă, se vede atât de puţin, din adânc!