Indiferenţă

Fă-mă Doamne-o pasăre să zbor prin destinul meu! Fă-mă ochi de piază rea să tremur de pacoste. Şi mă du de-aici în zare ca să caut de mâncare pentru sufletu-mi stingher. Se răstoarnă adevărul ca un ghimpe bont şi orb. Ascult vântul şi mă doare că nu ştiu încă să-l sorb. Te iubesc pe tine mare, mai adânc şi mult mai mult decât sunt iubite, oare câte lucruri pe pământ! Mă iubesc pe mine poate cât nu iese din cuvânt dar visez că sunt cu tine şi un pic simt chiar că sunt. Mi-este frig şi-mi este toamnă sub aspectul de-mprumut al poetului din criptă, al viteazului din mit. Soare şi lumină lină, lin lumină peste toate, dintr-un gând de izbăvire, dintr-un dram de neştiinţă propagată prin mulţime, o mulţime de căinţă, către unde, către nimeni, Dumnezeu e biruinţă! Eu te-aştept, să vii cu bine şi să fii, să fii fiinţă! Aşteptarea care doare, dintre câte, în credinţă ca o ultimă glisare la prezent, ca o speranţă. Eşti străină, sunt dezastrul care nu se-ntâmplă încă, eşti frumoasă, sunt din piatră, te iubesc iubind iubirea de care mă simt în stare. Afară timpul beat se risipeşte sub roţile rostogolind orbeşte şi liniştea şi plumbul dat în doză zilnică şi ne-ntreruptă spre debitorii propriei urbanizări. Un cer acoperit de glugă, o gură devorând seninul, ghicit cu-adevărat la primăvară. Dar vor veni şi vremurile bune iar pân-atunci mă voi sili să zbor, la braţ cu fericirea de cotlon. Vor sta ascunşi, ca mine, şi greierii şi lupii şi paşii de salon.