Se întâmplă să fie atât de mult soare într-o dimineaţă de toamnă târzie. Şi fără suspine. Ca o reverenţă făcută amintirilor frumoase din vara dusă, de gândul parcă priponit la beatitudine. Dar aerul miroase bine a fum, în oraş e totuşi timpul balurilor de boboci, iar întâmplarea, din nou, a făcut să pară totul ca-n primii ani de facultate. Nu eu mă pronunţ dacă e bine sau normal dar ştiu ce am văzut şi că am tresărit, am tăcut, amândoi.
Să nu caute cineva vreo noimă în toate acestea fiindcă şi dacă există una, ea se găseşte undeva atât de adânc încât distanţa până la Londra sau în Canada sunt mici spre a o descoperi, chiar dacă acesta ar fi sensul bun. Şi te rugasem ... toamnă! E atât de uşor să o fac, să zic, parcă prea uşor... eu încă te iubesc!
"Trandafirii mor, visurile mint!"
