Sărmanele idei se cred vedete. Iluzia s-ar fi crezut onoare. Iar în alt timp, această sintagmă ar fi fost pedepsită cu sânge. Mă ridic peste toate acestea şi arunc peste ele al doilea mare blestem dintr-o viaţă. Mai greu decât primul, dar tot în post de Crăciun. De câte ori le va fi greu, sau rău, sau vor gândi că le poate fi mai bine, să vadă clar, să simtă de fiecare dată că merită mai rău, răul mai mult de atât, până mor! Să-şi simtă sfârşitul, să-şi atingă durerea, iar neputinţa să le ţină conştiente şi când fizicul lor va agoniza în disperarea de a-şi căuta una alteia mântuire.
Acum trei ani a început acest noroc să mă caute iar eu am întors spatele. A insistat să mă atingă iar eu m-am lăsat din nou minţit. De parcă aş fi fost lovit de senectute. Dar rostul stă în firea lucrurilor, iată, sunt din nou liber şi mă bucur din nou că nu am vină pentru chinul între mamă şi fiică acum, între fiică şi mamă atunci. Am înţeles că e curvă minciuna, iar femeia aceasta, oricare ar fi ea, minte prin definiţia firii ei de a fi.
Gestionarea păcatului, ca o manifestare de altruism întâmplător, dă astăzi măsura norocului chior!
