O mână să prind întâmplător. Un gând să cer alt nimic decât doar dor. Fata din vis şi viaţa ei risipită pentru mine. Vârsta pământului călcat în picioare. Şi peste toate, dragostea mea. Ca un îndemn că vreau să trăiesc. Dar mi-ar plăcea să fie, frumos. Şi trebuie să mă desprind, dar mă tem că nu pot, nu pot să mai fiu cum am mai fost. Puterea de a mai iubi, fericirea, sunt acum în amintire. E semnul că, dacă am crezut vreodată că pot fi un luptător, un supravieţuitor, un învingător, e momentul să scot artileria grea dacă altfel nu se poate, spre a deveni EU.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu