Dacă nu e iubire

Atunci ar trebui să-mi treacă. Fără sechele. Sau, şi mai bine, să aibă sau să fie alt nimic şi să se poată defini ce simt. Iar dacă mâine sau în altă zi, va fi rămas un gol de existenţă, voi înţelege că am vrut prea mult şi am sărit etape în formare. Sunt lucruri, în firea umană şi singur am ajuns să îmi acord clemenţă. Pentru că dacă ştiu, atunci pot fi şi sigur că tot ce împresoară suferinţă sau lamentare-n jur, e doar încă o superbă experienţă de viaţă. Mai rămâne pentru definit, sacrificiul, disponibilitatea la credinţă. Religia în sine nu aparţine decât propriilor principii însă descrierea ei este o altă permanentă variantă în cadrul unei alternative de a mă ascunde. Dar a iubi, până la urmă, mă reprezintă atât de bine, încât nici nu mă mai consider obligat să îţi explic de ce sau unde a început să nu mai fie perceptibil imboldul egoist al propriului bine.Te iubesc!