Iubita mea din toate câte sunt, mă aşteptam să nu ştiu a te pierde. Ce n-am ştiut până mai ieri, ce-am învăţat adică de curând, e lipsa de justificare a spaimei mele că n-aş putea gândi ce trebuie să fac dacă mă doare-atât de mult în suflet. Dar vreau să ştii că e risipă vântul. Şi când probabil vei fi dat deoparte acest rând, îţi vei rămâne liniştită-n sine că dacă mai am chef să scriu, încă sunt bine. Doar atât. Mai repede se pierde iarba rea sau piatra, decât că sper c-ai să revii la mine. Deşi nu cred şi n-am justificare. Ar fi probabil totuşi bine să-nţelegi că nu povestea zilei treisprezece-i rana. Acolo, dacă-n afara mea mai are cineva vreo vină, atunci nu eşti nici pedeparte tu aceea. Iar dacă totuşi a fost doar minciună, e chiar un pic mai grav dar tot nu ai vreo vină. Te iubesc! Ar trebui să-mi spui dacă preferi adio dar nu vorbeşti cu mine aşa că PE CURÂND!
marți, 14 august 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu