Fericirea, să trăiţi!

Strategia resursei în bârlogul credinţei, îşi trage sufletul încă ostoit. Cuvântul nu măsoară febra posacă a încordării peste timp. A fost cel mai frumos sfârşit de săptămână din ultimii, probabil peste o sută de ani, adică tot să fie cam trei la mie din timpul pe care l-am trăit până acum. Dar mi-a plăcut în totalitate, atât de mult că invadez scrisul acesta cu amintirea încă fierbinte. Ne vom cunoaşte, ca expresie, pare un eufemism. Deja eram ca o familie. Şi, în cele din urmă, clipa este spaţiată pe o scală a sistemului vital de valori, în vârful suprem de ascendenţă a reprezentării.