Viaţa de reacţie

Revolta desfăşurată în hambarul de glod al sufletului, ca un sacrificiu al firii pe care, parcă nu se ştie încă cine a semănat-o, incriminează o inflaţie de subcultură crasă. Şi, absolut în mod ghinionist, nu doare. Găsesc iubire în vise şi ...treaz fiind, păşesc pe tot ce se târăşte. Mă simt haiduc. Dar mă plâng de incapacitatea proprie de a face cu adevărat ceva, pentru că pentru mine contează. Văgăuna ternă a istoriei naturale, în creierul păcătos, caută după mirosul de vânt de iarnă, ieşirea spre apa vie a plăcerii gustului de vaiet. Nici lacrima nu mai e la fel de clară, are patina de smalţ de dinţi scrâşniţi cu forţă. Roua sângerează parcă pe locul de pândă al zmeului convertit din victima nedreptăţii şi a minciunii. Dar, cel mai ascuţit a rămas briciul ignoranţei. Se scrijelesc sub talpa lui de otravă, răni de nevindecat. Aşa urmă de pas, aşa gheară de sălbăticie, aşa strigăt de strivire, Doamne dă-i să ţină minte, omului care nu simte! Şi mai dă-i să geamă, cât nu poate duce, bestiei de mamă a unicei fiice, chip de criminală, zugrăvit pe cruce, pentru pruncul Lazăr, într-un timp aproape, cât să nu îngroape în prostia beată, paravan de fată, la fel ca în altă tragică pedeapsă ...pentru cât îmi pasă!