Păstoritul deocamdată

Doamne, cheamă la tine să vină oile rătăcite! Mi-e pasul ud şi mersul e oarecum pustiu pe asfaltul întunecat al dimineţii mohorâte de decembrie. Te întreabă parcă, anotimpul, dacă mai ţii minte, pe care toamnă a trebuit să o ucidă pentru mine! Şi dacă, măcar astăzi, tu poţi să mai crezi că pentru tot ce a făcut sau va mai face, merită şi, dacă va mai primi vreo recompensă, acum sau într-un alt timp. Dar se întâmplă, pur şi simplu, ca în cea mai ieftină retorică pastorală.