Poemul trist

Cad peste clipe istorii bolnave. O stare de frig năpădeşte întunericul tern. Mi-e teamă că îmi doresc prea mult răspunsul corect. E păcatul mândriei sau orgoliul minorităţii. Sunt gol. Sau năpădit de o groază incertă de calcule făcute la beţie. Şi parcă e implicită nevoia de a le tot repeta. De a mă tot repeta. Au îngheţat aluzii de-a dreptul obscene, pe o scenă pângărită de gândul duşmănos. Ca o dreptate din cretă. Doar praf în van şi lipsa substanţei organice. Ochiul plăpând alintă geana tremurândă sub fruntea încruntată de amintiri. Dar nu mai doare. Este numai o poveste.