DIN NOU INSOMNIAC

Se aprind ochii în cap şi simt că plesneşte. Şi nu e de azi. Ba şi mai rău, simt că nici mâine nu se va termina. Pe de altă parte, poate fi scos şi un bine de aici, pentru că am timp şi liniştea necesară de a îndrepta gândurile mele spre ceea ce rămâne constant de rezolvat, adică deficitul de comunicare în cadrul restrâns al peşterii. Şi numesc astfel un loc de proximitate al sufletului, dator parcă prin definiţie, iluziei binelui. Pentru că dragostea este, până la urmă binele suprem!