Invazia trezirii

De fiecare dată, parcă aceeaşi placă stricată. Doar anii mei nu sunt la fel şi nici vreo scuză nu poate fi aceeaşi. Nu mă mai satur şi, practic de fiecare dată mi-o iau mai urât, mai mult, mai îndesat ca să pot duce. Sunt totuşi puternic şi iar îmi pare că tot mai pot să suport. Oarecum distrat, îmi aduc aminte că mi s-a reproşat că răul la mine vine din reacţie. Distrat pentru că la acest moment gândesc într-adevăr să reacţionez. Dar nu, aşa cum am recunoscut de atunci, acesta este adevărul. Şi dacă până acum reacţionam aproape involuntar, reflex probabil, sunt curios, la modul teoretic măcar, cum va fi perceput răspunsul meu, cel puţin la ceea ce urmează a fi dat să se întâmple. Pentru că de azi înainte voi refuza a cantona în mine replica de aceeaşi măsură a gândului, a vorbei, a faptei incriminate! Nu pot fi dacă nu iubesc dar, nimeni pe lume nu mă poate împiedica!