Laşitatea limbii

Pentru că tace. Dar sentimentul încă aflat în agonie, goleşte creierul mahmur de tragica obedienţă. Şi lacrimile care curg se vor în altă parte linse. Mi-e cam egal dacă se naşte monstru sau înger, copilul convertit în răzbunarea firii. Nu sunt îndeajuns frustrat să pun la capăt piatra provocării. Arunc mănuşa singurului of şi cer îngăduinţă trupului când doare. Iertarea lui înseamnă altă sălbatică şi nemângâiată căinţă. Din somnul snopit în bătaie de gânduri, îmi creşte în ochiul pângărit de o bolnavă grea şi crudă, precum o bestie cu arbore genealogic pur, inconsecvenţă, minciună, prefăcătorie. Spre tot ce se ascunde în mocirla duhnind a gunoi de grajd, a leşuri uitate vara în câmp, ridic blestemul puterii prin sârg şi sacrificiu de sine, de-a nu mai fi, de a nu mai putea nici să fie uitată, în glumă, în vorbă, în faptă, ticluirea destinului mut!!!