FRAGMENTE NESPUSE

Fantastic dezmăţ al patimii din propria imaginaţie. Şi conştiinţa realităţii, într-un moment de cruntă negare. Sau ignorare, mai exact. Fără altă traductibilă justificare decât afrontul sensului caustic de orientare. Ca o reminescenţă, apendiculară clipă a speranţei aflată în dezordine. Iar ca să fiu răutăcios aici, până la capăt, degringolada, ştiu asta, este în mână cu vina mea întreagă şi exclusivă. Şi totuşi mai pretind a-mi plăcea, indiferent de consecinţe sau de comentarii!