Aprope primăvară

Se mestecă mult între ele ispite. Doi fulgi mărunţi, trei secunde de soare şi asfaltul nelămurit al drumurilor noastre. Nu se înghit probabil şi durează un pic până când, plictisite de extenuarea maseterilor, se vor scuipa pe jos în voia întâmplării. De aici sau tocmai din această duplicitate a cauzei, se fofilează viermele suspiciunii. El se hrăneşte cu neliniştea ta şi bea tăria dorinţelor mele. Se târăşte adânc în fiinţă, pe urma timpului cândva însângerat. Iar mie, vagă speranţă, îmi mai rămâne sâmburele de credulitate al sentimentului curat de îndrăgostit.