Şi iarna asta caută gâlceavă

S-au speriat de mine dar, probabil s-au speriat de ce-aş fi putut să mai spun! Pentru că încă nu spusesem decât o mică parte. Şi-ar fi putut, dacă ar fi avut răbdare să termin, ar fi putut, spuneam, să-mi dea dreptate şi ca şi când aceasta nu ar fi fost destul, aş fi putut să mă distrez pe seama a tot ce nu e chiar atât de bun pe cât sunt eu! Dar iarna, nici ea măcar, n-a reuşit sărmana să le stea-n drum şi au plecat mâncând pământul, un el şi-o ea, doi laşi ... şi-un gest lasciv de antipenitenţă. Chiar dacă gestul avea, aproape, suflet şi nu era lipit decât în teorie de el iar prin rudenie cu ea.