Dansul Sânzienelor

E nor împrejur. Sau e seară. Încet mă refac şi sunt bine. Atât de frumos şi mult mi-a plăcut şi-aş face-o din nou. Visul frumos s-a consumat dar până şi el a crescut astăzi fiind mai matur, pentru mine. Mi-e dor de povestea în care-am crezut şi mi-e drag să văd cum ea se repetă. Lipseşte un singur ceva insolvent dar ştiu că mai am un drept să încerc. Şi încă şi pe acela de a nu fi fost singur, dar mai ales de a nu mai fi singur. Iar talentul mişcării, erijat în cauză nobilă, sălăşluieşte cu demnitate în sângele-n clocot, în vârsta şi-n scopul existenţei fugare şi aparentă.