Zvonul sau zumzetul de-afară

Şi dacă nu ar mai fi fost nimic de spus, de unde ştiu că la-nceput te-ai bucurat sau că doar atunci ai arătat! Dar am greşit şi cred că neştiind prea bine cum şi unde, aş mai putea să mă repet şi tot mi s-ar părea că nu mai am nimic de învăţat. Ard iar la un foc inofensiv, de paie. Şi n-am decât să stau să strâng buşteni adevăraţi, de fag să ţină, de brad să se audă, iar apoi să sper că va mai fi rămas o scânteie şi din ea să pot să aprind vâlvătaie peste tot şi peste toate câte sunt legate de a mea singurătate. Mi-e dor să simt cum arde ca o carte, prea veche, cu file blestermate, ideea departe de mine, de-a fi eu prin sine şi nu prin pereche. S-a forţat aici iluzia că-mi place dar dincolo de asta, vreau!