Vestea bună

Anotimpul florilor nu pare să se lase dus. Sunt vremurile de-acum ca pentru sufletul meu. Se descifrează amurgul dintre vise cu îngeri. E ca atunci când nu aveam un termen de comparaţie. Ca un sindrom de beatitudine şi plăcere. Diferenţa ar fi că am crescut între timp şi măcar pretind conştient sau, mai exact, în cunoştinţă de cauză, că ştiu sau că am învăţat ce vreau. Iar dacă mai pare încă şi acum că nu mi-am dat drumul la zbor e pentru că sunt circumspect la aproape tot ce gravitează. Sunt un ghem de dorinţe şi nu vreau, când îl desfac să se încurce iar. Dar firul pare să ştie singur a se matura deşi e atât de subţire, de fin şi de elegant. Voi ţese uşor din el, la început o veste de gală, apoi perechea de mănuşi pe care n-am purtat-o niciodată şi pelerina apoi cu tot ce poate ea cuprinde!