Suflet trândav

Selecţia naturală sau bunul plac al lui Dumnezeu, ne scuteşte uneori de inutilitatea discuţiilor sterile. Iertat fie aici conceptul uşor pleonastic al expresiei! Ideea era că există totuşi diferite contexte în care omul însuşi, fiinţa în sine se mărgineşte la a se feri de acest gen de protecţie, de multe ori fără a fi măcar capabilizată de a înţelege ceea ce urmează ca efect imediat al defensivei, până la urmă fără cauză. Ne e teamă de ceea ce nu ştim nici măcar că e bine. Alegem să purtăm stigmatul toleranţei necondiţionate, de dragul întâmplării previzibile. E o comoditate prin care ridicăm nivelul de artificial sau robotică, la rang de înţelepciune sau, poate nu chiar, mai corect, la rang de inteligenţă. Diferenţa ar fi în conştientizarea memoriei, a experienţei. Dar ne-am învăţat aşa. Adică eu mă limitez la a face substituţia între ceea ce e dat să se întâmple prin efectul a tot ceea ce poate fi. O lipsă crasă, interioară, de perseverenţă creativă şi un aplomb greşit în evoluţia personală. Aceeaşi eroare nedetectabilă decât subit prin efect. Dar poate uneori doar astfel se împlineşte dorinţa de superioritate a fiecăruia. Probabil că adesea suntem mai buni, nu atât pentru celălalt cât pentru a ne ridica singuri această statuie a propriului sistem de valori.