Dimineţile războiului din mine

Se marginalizează visul. Se iroseşte scopul ispitei. Doar mă trezesc de fiecare dată mai bine. Ca un sediment petrolifer, somnul negru şi unsuros mă susţine din urmă. Greşeala timpului când dorm, îmi pare disipată de zorii de ziuă abia intuiţi a se miji. Vorbeam de faptul că nu ţin minte. Şi mă trezesc parcă puţin păgubit de ceea ce ar fi putut să se întâmple şi pur şi simplu nu a putut fi dat ca atare pentru că mă odihneam. Aceasta ar fi singura mea justificare, singurul argument în favoarea temporizării întru ideea că nu a sosit încă vremea de rigoare şi de somn sumar. Sunt foarte tânăr, deşi deja nu mă mai consider neruşinat de tânăr, cum spuneau cândva nişte prieteni. Mă aplec asupra mea cu înţelegere aproape înţeleaptă. Şi mai am puterea de a nu recunoaşte că mi-ar fi murit lăudătorii. Sunt hăituit încă de idealuri măreţe şi sufletul meu se destramă la fiecare tentativă de a nu mai fi singur. Şi nu sunt!