Intuiţia aşteptării

Pe aripile grele de cenuşă stă scris cu litere înlăcrimate, vechi, iubire. Şi mă aplec spre zborul lumii ca să petrec din ochi o fericire despre care doar eu însumi nu mai cred că o să vină. Te voi găsi, frumoasă şi pierdută, te voi reda poporului, regină, dar n-am să pot să mi te iau aşa cum poate-ntâi aş fi putut. Sunt sensul şi definiţia a tot ceea ce mie însumi îmi lipseşte. Din haosul prezentului mă nasc din nou cu fiecare clipă de risipă şi îmi doresc mai mult mereu, dorinţa nefiind decât ispită. Dar altfel ştiu, chiar ştiu ce vreau şi, nesăbuit încă parcă, îmi place să vreau chiar dacă asta înseamnă, că dincolo de tot şi de teamă, mai bine să n-am ca să-mi placă ce vreau decât să nu ştiu ce aş vrea să mai am.