Şi mă prinde uneori o lene, încât sunt cât se poate de mândru de mine acum că nu i-am dat ghes. Mi-e bine. Această vehementă constatare se vrea tratată ca atare în contextul aplecării totuşi, asupra scrisului aici, sau oriunde. Mă încarcă de glorie sentimentul responsabilizării pentru că sunt în măsură să contorizez, în cele din urmă, mai multe dorinţe împlinite. Nu eşuează ele, când rămân doar în faza de formulare, dar se sfărâmă în mine, cu fiecare eşec, puţin din ceea ce definesc prin starea construcţiei de sine, a eu-lui primordial prin convingere. Iar dacă nu aş fi reuşit aici să îmi mobilizez resursele, în multe cazuri ar fi rămas pierdute, plânse, date uitării. Ca o motivaţie în orb, de această unică dată, poate, iubirea se maturizează în propriile fapte.
vineri, 28 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu