Am fost pentru că sunt propria mea cazemată. Ca o virtute sau ca un sens greu de înţeles şi totuşi neverosimil de penetrabil. Războiul meu se poartă poate cam prea departe de propriul sine. Ştiu bine cât de mult am greşit când, de câte ori. am lăsat să se întâmple aşa. Totuşi e starea de bine din ceea ce pot scrie. Pentru că niciodată nu am reuşit să scriu dintr-o veritabilă plenitudine a sufletului meu. Am vrut. Dar nu m-am învrednicit. E ca şi cum aş crede că nimănui nu-i pasă decât când eşti gol. Fiecare pare atunci că vrea şi încearcă să te încarce cu propriul gol. Iar eu m-am complăcut, fără nici o scuză.
Te voi iubi mereu, fată în postura de muză pentru amor!
