SEMNUL VIRTUŢII, SINGURĂTATEA

Din tot deşertul sufletului meu, ridic puterea de-a nu mă mai gândi la tine! Şi nu sunt vrednic să te mai rog ceva şi nu sunt eu. Vei fi citit deja aceste rânduri când iceberg-ul iluziei că simt cum mi te-apropii, îmi sfărâmă prora. Nisip, strigară mateloţii, înfrânţi în mintea lor de panica din valul, el însuşi un înfrânt al vântului sălbatic. Îmi ard braţele privirii, mă dor genunchii speranţei, îmi vâjâie capul şi-n mine clocoteşte dorinţa de tine. O nălucă, fugara mea fără curaj sau fără chef de luptă!