Surplus de iubire

Sunt aripile care bat. E liniştea din prosternarea firii. M-am torturat cu gândul c-am să fac şi n-am făcut decât să tac în mine. Mă ling pe rănile deschise de visul greu, de visul de cenuşă. Sunt ultimul ateu al nemuririi şi primul credincios întru păcat. Am coborât pe scripeţi, piramide, menite să vorbească pentru mine. Iar ei au îngropat şi dragoste şi faimă şi uitare. M-au îngropat pe mine ca să tac. Tu unde eşti şi când ai fost de nu te-ating şi nu te văd şi nu te simt!? Nu mai e timp, nu risipi din cuvinte, doar fii aici şi fii cum ştiu, cu ... minte!