Dilema ca un flagel

Iubirea de oameni nu mai este de mult timp doar un sentiment. Mie, cel puţin, ciudă îmi este că prea multe calcule se fac în dreptul acesta. Nimic nu doare mai mult decât moartea celuilalt. Şi nu simt altruism. Copilul meu va trebui să ştie şi să ia viaţa aşa cum vine. Iar eu ar trebui să pot să fac să i se pară mai uşoară. Copilul tău mă va cunoaşte curând. Am chiar curajul să cred că, înaintea ta. Nu vreau, nu sunt, pur şi simplu, în stare să îi fiu tată. Doar prietenul tău şi promit să vă iubesc împreună. Mama "războinică" a pruncilor mei, în sălbăticia ei va fi totuşi, sper, până la urmă convinsă să se ajute pe sine măcar pentru a nu face rău. Apoi tot zbuciumul acesta va fi avut un rost. Nu e, desigur, obligatoriu să se întâmple astfel, dar sper. Sănătate!