Târziu?

Nu îmi e sete. Nici foame nu îmi mai e. Ar trebui să fie bine, de la o vreme. Când va fi dat să vină vremea aceea. Aş mai vrea, poate, să fi fost atunci deja scris rândul acesta. Care se lasă foarte greu, ca o apăsare, ca un nimic de veghe la liniştea sufletului. Cuvintele mari în locuri prea mici capătă iz de rană proaspătă, de sânge venos, negru şi gros. Sunt liniştit acum şi sunt convins că pot să scriu. Mă bate gândul c-am să fiu mai vinovat fără cuvinte decât fâră noimă. Şi-atunci, cred eu, voi putea să explic de ce am vrut, de ce un pic, de ce n-am încercat nimic. Dacă nu uit! Pentru că simt că se va întoarce, dacă nu împotriva mea, atunci la mine sau după aceea. Golul din mine nu are încă amprenta clară a libertăţii. E doar o iluzie şi-am fost dat de gol. Aproape teamă să-mi fie ruşine. Sunt aici din egoism. Eu...