LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL

Credinţa mea interioară, lipsită de altfel complet de originalitate, este că ar trebui să învăţăm a nu minţi, de la necuvântătoare, de la animale. Mă opresc pentru o paranteză: nu consider că mă autoexclud dacă fac timpi morţi la servici, nu simt că aş fi degradat dacă ar trebui să lucrez în ture de noapte uneori. Deci nu mă interesează prea mult dacă se va găsi cineva să imi atribuie un caracter schizoid cum nu mă deranjează că unii nu vor înţelege decât că mă consider animal. Însă ideea era cu totul alta. Nu cred în strategii când vorbesc despre o relaţie interumană. După opinia mea comunicarea este evident esenţială dar ea dispare ca entitate când subzistă în mocirla fanteziei vândută drept veridicitate. Departe de a se afla la mine, adevărul este totuşi ...departe. Un profesor de Română spunea frumos că ne mâncăm cu atât mai mult între noi cu cât reuşim mai greu să ne înghiţim.